118 medici cer parlamentului să respingă proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Cei 118 medici, membri ai asociației „Medici pentru consimțământ informat” spun că nu sunt împotriva vaccinării ci doar împotriva obligativității vaccinării.

„Suntem pentru consimțământul informat al pacientului”, spun aceștia într-o scrisoare remisă parlamentului, în care cap de listă este Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, fost rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iasi, trimis în judecată în 2011 pentru trucarea unei licitații și achitat după ce CCR a declarat neconstituționale interceptările SRI în dosare de abuz în serviciu. În schimb, medicul a fost condamnat definitiv în 2014 pentru conflict de interese, pentru că s-a și-a angajat fiica și pe el în proiecte europene derulate de instituțiile pe care le conducea.

Argumentele semnatarilor

Semnatarii scrisorii spun că siguranța vaccinurilor este o problemă recunoscută chiar de Organizația Mondială a Sănătății și că în decembrie 2019, în cadrul summitului referitor la siguranța vaccinurilor, numeroși experți internaționali au ridicat probleme legate de scăderea încrederii populației în vaccinare şi lipsa studiilor adecvate referitoare la siguranța vaccinurilor. Aceștia ar fi invocat reacțiile nedorite ce pot apărea după injectare: convulsii, paralizii, encefalopatii (afectări ale creierului), șoc anafilactic.

„Chiar dacă aceste efecte nu apar la absolut toate persoanele vaccinate, la nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem metode să prevedem cu exactitate care persoane sunt vulnerabile şi vor dezvolta efecte nedorite şi care nu. Chiar şi efectuând analize medicale înainte de vaccinare, nu avem certitudinea identificării tuturor persoanelor care riscă dezvoltarea reacțiilor adverse postvaccinale. Efectul rezultat este că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă pe termen lung”, spun semnatarii scrisorii.

Aceștia atrag atenția că legislația actuală a Uniunii Europene prevede că punerea pe piață a unui nou vaccin se face pe baza unui dosar în care studiile clinice sunt făcute de însuși producătorul acelui vaccin și că întregul proces „este unul pur birocratic, studiile producătorului nu sunt confirmate de către o terță instituție independentă”.

Autorii scrisorii mai spun că vaccinurile sunt produse biologice cu înalt potențial de contaminare genetică. Aceștia spun că virusurile în general au o structură genetică simplă şi versatilă, cu capacitatea de a îngloba material genetic din celulele pe care sunt cultivate în propriul lanţ de ADN sau ARN şi de a-l transporta apoi în interiorul organismului care primeste vaccinul. În acest fel, vaccinurile în general constituie o cale de introducere de material genetic străin în sângele persoanelor vaccinate.

Pentru producţia industrială a vaccinurilor, virusul vaccinal este cultivat pe: culturi de celule animale (virusul polio pe celule VERO conf. prospectului 3 , adică celule de rinichi de maimuţă, iar virusul rujeolic pe embrion de pui de găină), celule diploide umane, adică embrion uman avortat (vaccinul rubeolic este cultivat pe celule MSC-5 conf. prospectului, ceea ce înseamnă celule pulmonare de embrion uman avortat).

Conform standardelor actuale, contaminarea genetică acceptată este definită la maxim 10 nanograme de ADN străin pe doza de vaccin. Or, este dovedit ştiinţific că materialul genetic străin introdus direct în sânge, declanşează la om oncogeneză (cancer) şi boli autoimune (scleroză multiplă, lupus, psoriazis, autism), spun cei 118 medici.

De asemenea, aceștia spun că vaccinurile conțin adjunvanți chimici toxici pentru om, care s-ar face vinovați de autism, demenţa Alzheimer și boli neurologice și că vaccinarea în masă duce la fenomenul de „presiune imunitară” care determină virusul să creeze o mutație genetică. „Aceasta este explicația epidemiilor periodice de rujeolă sau gripă în populații cu rată înaltă de vaccinare, mai degrabă decât mult-condamnata scădere a ratei de vaccinare în populație”, spun cei 118 medici.

Mai mult, aceștia spun că, de fapt, persoanele vaccinate cu virus atenuat pot dezvolta chiar boala pentru care sunt vaccinate, ajungând să o transmită mai departe altor persoane.

„Ni se tot spune că dacă vaccinăm peste 90-95% din populație eradicăm anumite boli infecțioase virale prin întreruperea circulației virusului sălbatic în populație. Se știe că persoanele vaccinate cu virus viu atenuat (rujeolă, rubeolă, oreion, gripă) pot dezvolta boala împotriva căreia sunt vaccinate, chiar dacă într-o formă presupus mai ușoară. Ele elimină virusul pe căile naturale timp de până la 28 zile după vaccinare şi sunt potențial contagioase în acest timp. De aici, de exemplu, interdicția persoanelor care au primit transplant de organe (au imunitate scăzută pentru că primesc medicație imuno-supresoare) de a se vaccina şi de a veni în contact cu persoane vaccinate cu virus viu atenuat în primele 6 luni după transplant. Din această perspectivă, întreruperea circulației unui virus sălbatic este puțin probabilă prin vaccinare”, spun medicii care susțin că, de fapt, proiectul de lege transformă vaccinarea dintr-un act medical într-unul pur administrativ.

Hotnews.ro a obținut joi și lista celor 118 medici semnatari care nu figurează în scrisoarea publicată pe site-ul asociației, iar Press One a făcut o analiză a profilurilor profesionale ale acestora.

În forma în care e acum proiectul de lege din parlament, părinții care refuză să-și vaccineze copilul, deși starea de sănătate a acestuia o permite, ar trebui să fie chemați la consiliere. Li s-ar propune și un calendar de recuperare a imunizărilor. Dacă refuză, în ultimă instanță se poate ajunge la amendă, cea mai mare fiind de 10.000 de lei.

Vaccinarea e obligatorie potrivit proiectului de lege care a primit aviz favorabil în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților dar cine are bani să plătească amenzi ar putea eluda legea, dacă nu vrea să-și vaccineze copiii.

Cine sunt cei 118 medici care au semnat scrisoarea în care cer respingerea proiectului Legii vaccinării:

1. Dr. Astărăstoae Vasile, medic primar anatomie patologică, medic primar medicină legală, fost președinte al Colegiului Medicilor din România

2. Dr. Adam Camelia Cristina

3. Dr. Andreaș Elena Irina, Medic specialist MF

4. Dr. Avădanei Iuliana, medic MG competentă acupunctura și homeopatie Cod parafa 973415

5. Dr. Babak Hatami, medic chirurgie plastică

6. Dr. Baroi Roxana

7. Dr. Basceanu Maria Corina, medic specialist medicină de familie

8. Dr. Bebeșel Florin, medic specialist radiodiagnostic, competenţă acupunctura

9. Dr. Beian Raluca Maria, Medic de familie

10. Dr. Bilea Petru Virgil, medic medicină generală

11. Dr. Braguta Tatiana

12. Dr. Bratiloveanu Nicoleta, medic primar imagistică medicală

13. Dr. Briciu Mihail Gheorghe, medic specialist medicina generala

14. Dr. Broscaru Catinca, medic rezident dermatovenerologie

15. Dr. Broscaru Laurențiu, medic specialist medicină internă

16. Dr. Bucur Camelia Elena, medic stomatolog

17. Dr. Butiu Corina, medic specialist recuperare medicală

18. Dr. Cacovean Adrian, medic primar chirurgie cardiovasculară

19. Dr. Calota Oana Sandra, medic specialist radiodiagnostic, ecografie, homeopatie

20. Dr. Carantino Ingrid, medic primar chirurgie plastică

21. Dr. Cârstea Lăcrămioara-Nicoleta

22. Dr. Cheptenaru Andreea-Maria-Iuliana, medic stomatolog

23. Dr. Cherebețiu Mircea, medic stomatolog

24. Dr. Chirilă Pavel, medic primar medicină internă

25. Dr. Ciobanu Maria, medic pediatru

26. Dr. Ciumaşu Rimbu Mălina

27. Dr. Cîrlan Doina, medic primar de laborator

28. Dr. Cocea Gabriela, medicină de familie

29. Dr. Codreanu Ana Maria Florina

30. Dr. Constantin-Soare Mihaela, geriatrie şi gerontologie

31. Dr. Costescu Ioana, medic stomatolog

32. Dr. Cotună Alida Silvia, medic primar pediatrie

33. Dr, Cozma Daniela, medic primar ortodontie

34. Dr. Crăciun Dimitropol Oana Maria, medicină nucleară, competenţă homeopatie

35. Dr. Crăciun Otilia, medic specialist medicină de familie

36. Dr. Crainic Lia

37. Dr. Cucea Mirela, medic primar medicină internă

38. Dr. Cucuiet Daniela, medic primar medicină de familie, competenţă homeopatie

39. Dr. Damaschin Floarea, medic primar igiena publica

40. Dr Dascălu Aurelia, medic specialist MF, Sănătate Publica și Management

41. Dr. Dănescu Mihaela Sofia

42. Dr. David Gabriela Teona, medic primar alergologie imunologie clinică

43. Dr. Doicescu Ana Monica, medic MF

44. Dr. Dragomir Alina, medic chirurgie dento-alveolară

45. Dr. Drăgoi Magdalena-Lavinia, medic specialist pediatrie

46. Dr. Dragoş Diana-Stella, medic specialist medicină de familie

47. Dr. Druţu Teodora, medic specialist medicină de familie, competenţă homeopatie

48. Dr. Dumitrescu-Noica Angelica, medic primar MF

49. Dr. Enescu Cristina, medic primar ortodonție

50. Dr. Firicel Floarea, medic primar imagistică medicală

53. Dr. Gavrilovici Eugenia Cătălina, medic primar pneumologie

54. Dr. Gârlea Călin, medicină de familie

55. Dr. Găleșanu Mariana, medic primar laborator clinic

56. Dr. Gemanariu Elena Liliana, medic obstetrica ginecologie

57. Dr. Ghement Alexandra Victoria, medic primar medicină de familie, competenţă în homeopatie, acupunctură, apifitoterapie, planificare familială

58. Dr. Ghenoiu Livia Rocsana

59. Dr. Ghiţă Carmen Rozeta, medic specialist medicină de familie

60. Dr. Ghiuţă Simona

61. Dr. Gîdea Adriana, medic primar medicină de familie, atestat homeopatie clinică

62. Dr. Grăjdeanu Marta-Nicoleta, pediatrie

63. Dr. Grigoraș Cristina

64. Dr. Hampel Binder Andrea

65. Dr. Hanganu Mihaela Zizi

66. Dr. Hegyi Ioana, medicină de familie

67. Dr. Huzum Mariana, medic medicină de familie

68. Dr. Ignat Lorica, medic de familie

69. Dr. Ilade Elena, medicină de laborator

70. Dr. Ionescu Ioana, medic specialist de laborator

71. Dr. Isop Alexandru, medic specialist chirurgie OMF

72. Dr. Lazăr Corina, medic primar diabet, boli nutriție

73. Dr. Lazăr Georgeta Irina, medic specialist diabet

74. Dr. Liscan Alina, medicină de familie

75. Dr. Lupașcu Dana, medic specialist medicina dentara

76. Dr. Madon Alina, medic rezident chirurgie, Germania

77. Dr. Matei Mircea Bogdan, medic specialist psihiatrie

78. Dr. Matei Iorgu Dragoș, medic specialist psihiatrie

79. Dr. Mazilu Diana, medic primar med de laborator

80. Dr. Modval Victor Laurenţiu, medic specialist psihiatrie

81. Dr. Moldovan Silvia, medic specialist pediatrie, competenta homeopatie

82. Dr. Mușat Ionuț, medic stomatolog

83. Dr. Neguleasa Bogdan Adrian, medic primar MF

84. Dr. Neacșu Gabriela

85. Dr. Negoescu Dragoș, medic școlar

86. Dr. Niţă Greta, medic primar medicina muncii, competenţă homeopatie, consilier nutriţie Metabolic Balance

87. Dr. Niţoiu Lavinia-Olivia, medic specialist medicină de laborator, medic specialist medicină de familie, medic şcolar

88. Dr. Nițulescu Anca, medic primar ORL, Doctor în Medicină, președintă a asociației “Medici pentru consimțământ informat”

89. Dr. Nițulescu Elena

90. Dr. Oltean Anca, medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială

91. Dr. Păun Adina, medic stomatolog

92. Dr. Peiu Daniela

93. Dr. Plăeşu Liliana

94. Dr. Popa Liliana Mihaela, medic rezident recuperare medicală

95. Dr. Popescu Elena Cristina

96. Dr. Popescu Rodica medic primar ATI

97. Dr. Pușcașu Mircea, medic stomatolog

98. Dr. Radu Eugen, anatomie patologică

99. Dr. Radu Marius, medic specialist medicină de familie

100. Dr. Rădulescu Mihaela, medic specialist chirurgie OMF

101. Dr. Roșca Veronica, medic primar ATI

102. Dr. Rudencu Teodora Cătălina, medic specialist expertiza capacităţii de muncă, competenta hoemopatie şi apifitoterapie

103. Dr. Şerbanescu Linda, medic specialist medicină de urgenţă

104. Dr. Soare Angela Mirela, medic primar neurolog, doctor în medicină

105. Dr. Speers Iosefina Maria, medic specialist medicină de laborator, Master Sănătate Publică şi Managementul Serviciilor de Sănătate

106. Dr. Stăncioiu Ancuța, medic specialist gastroenterologie

107. Dr. Strant Mirela, medic specialist medicină de familie

108. Dr. Strugar Georgiana, medic dentist

109. Dr. Strugar Constantin, medic stomatolog

110. Dr. Stumer Claudiu, medic stomatolog

111. Dr. Șerbănescu Linda, medic specialist medicină de urgență

112. Dr. Ștefănescu Eveline, medic specialist imagistică medicală

113. Dr. Țânțas Mihaela, medicină generală, acupunctura și apifitoterapie, rezident medicină defamilie, cod parafă C44046

114. Dr. Tigellia Alexandra

115. Dr. Topai Patricia, medic specialist medicină de familie

116. Dr. Ulkusal Diana, medic de familie

117. Dr. Vintilă Alexandra Tigellia, medic dentist

118. Dr. Voicu Roxana, medic specialist medicina internă

Citește și:

https://romania.europalibera.org/a/medici-cer-parlamentului-s%C4%83-resping%C4%83-proiectul-de-lege-privind-vaccinarea-obligatorie/30639802.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
PEDEPSE în masonerie. O serie întreagă care se aplică

Orfana română adoptată în anii ’90 şi ajunsă soldat în armata SUA: „Mama adoptivă s-a purtat abuziv cu mine“

SPUNETI NU ACTA!!!!
Poeta si pictorita – Cynthia Lazar
Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (II)

Închide