Alexandru Macedonski – cum l-a cantat pe diavol marele poet: Imn la Satan

Puţini ştiu că promotorul simbolismului în literatura română, Alexandru Macedonski, a scris în 1912 un imn dedicat Satanei. Poezia intitulată
”Imn la Satan” a fost publicată în volumul ” Flori Sacre”.
”Satan, fermecător Satan, proteu ce eşti ascuns în toate,
În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;
Te-ador, Satan, fiindcă tu eşti zâmbet, rază şi coloare,
Eşti cugetări şi eşti simţiri, eşti aur, vin, cântare, floare, —
Eşti tot ce e ispititor: plasticităţi de corpuri goale, —
Şi zbor spre cer şi voluptăţi ce sunt titanice răscoale…
O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forţă —
Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie şi torţă…”
Poezia nu a stârnit valuri de indignare, ci a fost primită bine de critică, care a considerat că Macedonski a fost influenţat în scrierea versurilor ”satanice” de Baudelaire, poet francez renumit pentru invocarea lui Satan în lirica sa. Dacă în jurul lui Baudelaire s-a creat legenda potrivit căreia ar fi făcut un pact cu diavolul pentru a avea succes cu scrierile sale, pentru Macedonski ecoul invocării Satanei nu a fost unul negativ. Criticul Vladimir Streinu a considerat ”Imn la Satan” drept una dintre cele mai valoroase poezii scrise de Macedosnki.
Citeste mai mult: adev.ro/nxbhnd
Citeste mai mult: adev.ro/nxbhnd