Are Iohannis mâinile murdare de sângele celor din “Colectiv”?

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

La fel cum în cazul răpirii jurnaliştilor din urmă cu zece ani, când preşedintele de atunci ştia totul, şi acum, în 2015, evenimentele urmăresc acelaşi scenariu: preluarea totală a puterii şi decimarea adversarilor cu sprijin consistent din exterior. Preşedintele Iohannis este unul dintre cei care cunosc adevărul celor petrecute în “Colectiv”, adevăr de care nu pare la fel de interesat pe cât a fost de grăbit să prăbuşească guvernul propriei ţări, ca dovadă a României lucrului bine făcut.

Faptul că preşedintele a redevenit tăcut, nu mai suprinde pe nimeni. Atât cât a fost nevoie pentru falsele dialoguri şi negocieri cu strada şi partidele politice, Iohannis s-a încruntat, a zâmbit, a făcut o baie de mulţime, apoi a dispărut în noaptea tot mai întunecoasă a durerii celor care au pierdut un apropiat în “Colectiv”.


Politică pe cadavre carbonizate

Nici măcar cei din stradă nu mai pot fi convinşi de “accidentul din Colectiv”. Este tot mai clar că sute de oameni au fost folosiţi drept carne de tun politic, pentru o lovitură de stat. Acum, Iohannis are şi guvernul său.

Noua guvernare şi noua majoritate parlamentară se vor ridica din tragedia a zeci de tineri nevinovaţi, ai căror părinţi, fraţi şi prieteni aşteaptă, la aproape două săptămâni, un răspuns clar:


DE CE A FOST NEVOIE DE O TRAGEDIE PENTRU A DOBORÂ UN GUVERN?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, tace! Adevărul nu este la fel de important pentru preşedintele care se dovedeşte mai lipsit de scrupule în comparaţie cu antecesorul său. Cu fiecare tânăr care pierde lupta cu viața se coboară o nouă treaptă în tenebrele unei președinții tot mai autiste și mai periculoase pentru statul românesc, trecut din nou prin foc și sânge nevinovat!

Cine ascunde probele din “Colectiv”?

De când a ajuns la Cotroceni, se moare în jurul preşedintelui Iohannis, se moare şi la Bucureşti, şi la Sibiu, şi în alte locuri din România, tragediile fiind transformate în manipulări politice în care noile generaţii de români sunt folosite ca masă de manevră.

Să recapitulăm!
Zeci de tineri au murit inutil, alte câteva sute au fost răniţi. Imediat a fost declanşat mecanismul protestelor de stradă care s-au stins odată cu demisia guvernului Ponta. Ministrul şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, trădează şi se alătură noii majorităţi parlamentare al cărui premier pare să fie impus din afara României, țară a cărei imagini a fost din nou afectată la nivel internațional.

Acesta nu este un scenariu. Este pura realitate care ne arată că, din nou, România a fost trădată de servicii, armată, administraţia centrală, şi predată intereselor străine.

Acid folosit de naziști, arma crimei din “COLECTIV” !

Această pagină de neagră istorie va fi înţeleasă de tinerii din stradă destul de curând, când vor descoperii că “guvernul meu” şi “România mea” nu le aparţin, pentru că ei contează cel mult ca masă de manevră şi experiment social.

Ce nu pare să înţeleagă Iohannis şi toţi cei care îl înconjoară azi este că tinerii şi scenariile se schimbă, şi că de fiecare dată, fără excepţie, vânătorul devine vânat.

Sursa: http://dantomozei.ro/2015/11/12/are-iohannis-mainile-murdare-de-sangele-celor-din-colecti/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
Olivia Steer: Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc. Autoritatile sunt innebunite

Marele plan funcționează: Ne omoară cu bună ştiinţă

Rezistenta agricultorilor din Cluj: creeaza o banca de seminte intr-o gradina din Gheorgheni

Germania: doi părinți fac pușcărie, cu rândul, pentru că refuză să-și trimită copiii la ora de educație sexuală

Daca inca le numiti “teorii ale conspiratiilor” – armele meteo prin care se manipuleaza vremea si uraganele HAARP, poate ar trebui sa priviti datele ritualistice ale calendarelor illuminati

Închide