CAMPANIA “AFARĂ CU MASONERIA DIN ȚARĂ”: Demontați toate însemnele cluburilor Rotary și Lions de la intrarea în orașe. VIDEO: Însemnele ROTARY și LIONS îndepărtate de la intrările în Timișoara

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather


Flavius Băican, realizatorul emisiuni „Navetistul bănăţean”, de la Digi24, s-a înarmat cu chei şi s-a dus să dea jos panourile clburilor Lions şi Rotary, de la intrările din Timişoara.

„Navetistul bănăţean” s-a supărat că panourile “leilor” şi rotaryenilor au împânzit toate intrările din Timişoara. Ele au fost montate chiar pe indicatoarele care anunţă intrarea în oraş.


„Mă deranjează că toţi fac ce vor pe spaţiul public. Aceste panouri au fost montate fără autorizaţie. Am discutat cu cei de la Primărie şi mi-au spus că am dreptate. Eu le-am dat o mână de ajutor în demontarea lor”, a declarat Flavius Băican.

După demontarea primelor panouri de către „Navetist”, care le-a dus în biroul viceprimarului Traian Stoia, reprezentanţii Primăriei au trecut la îndepărtarea tuturor semnelor de la intările în Timişoara. „Aceste cluburi au făcut şi fac lucruribune pentru Timişoara. Se implică în acţiuni importante pentru comunitate. Dar e adevărat că trebuie să respecte şi ei legea”, a spus Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei.


de Stefan Both – Adevarul, via Frontpress

CAMPANIA “AFARĂ CU MASONERIA DIN ȚARĂ”: Demontați toate însemnele cluburilor Rotary și Lions de la intrarea în orașe. VIDEO: Însemnele ROTARY și LIONS îndepărtate de la intrările în Timișoara

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
Chevron se retrage din Bulgaria, unde explorarea gazelor de sist a fost interzisa de Guvernul de la Sofia

Compania americană își va concentra activitatea în țări precum România, Polonia și Ucraina, scrie presa din țara vecină. Chevron a...

Medicul Ioan Puscas a descoperit primul medicament care vindeca ulcerul | o companie americana i-a oferit 2 mil. de dolari dar el a refuzat, atunci ei au furat reteta | i-a vindecat pe Fidel Castro, pe consilierul lui Kennedy

Medicul care a descoperit leacul ce vindecă ulcerul şi care i-a tratat pe dictatorul cubanez Fidel Castro şi pe consilierul...

Parlamentar austriac a testat Coca-Cola si a iesit pozitiva la noul Coronavirus!

Austria a facut testul la Coca-Cola si a iesit pozitiv ca avand Coronavirus.....deci despre ce vorbim?

Direct din UNDERGROUND…

Se poate observa că aproape orice fenomen care conține o expresie estetică mai profundă, care exploatează cu originalitate și sinceritate...

Închide