Ceausescu a fost responsabil de acordul de pace dintre Ariel Sharon si Arafat | Carter a subliniat in cuvantare publica ca Ceausescu a facut mai multe decat oricare alt lider in acest sens

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

În 1977, a venit la noi şi Arafat, iar Ceauşescu l-a asigurat că Begin doreşte o discuţie, relatează el. Ariel Sharon a confirmat, de asemenea, rolul deter­minant al insistenţelor lui Ceauşescu în înţelegerile dintre ei. În timpul vizitei sale din 1978, Carter a sub­liniat că, mai mult decât oricare lider, Ceauşescu a fost cel responsabil de vizita istorică a preşedintelui Sadat al Egiptului la Ierusalim. E cuvântare publică.

Au continuat aceste eforturi, iar procesul a dus la semna­rea acordului de pace în Orientul Mijlociu. A apărut cartea ambasadorului israelian la Bucureşti, din care am citat şi eu, şi care arată că în perioada aceasta, în 1978, au fost de patru ori mesageri români acolo. De două ori a fost Ion Stoian şi de două ori Constantin Mitea, cu mesaje. Iar după aceasta îl informam pe Arafat. De aici s-a ajuns la acordul dintre Ariel Sharon şi Arafat. Noi am fost cei care l-am convins pe Begin să accepte întâlnirea cu Sadat, l-am pus pe Sadat să meargă să se întâlnească cu Begin şi de aici au ajuns la acordurile de la Camp David”.


http://www.adevarul.ro/cultura/colectiile_adevarul/Ceausescu_-_mediator_in_Orientul_Mijlociu_0_611939245.html

Foto: http://www.frontpress.ro/2011/04/ceausescu-evreii-si-arabii.html


Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
Rugaciunea celui cuprins de deprimare si de deznadejde catre Dumnezeu Tatal

Video: Francmason admite ca il venereaza pe Lucifer-Satana

Salutari din Koeln!

Nu e o intamplare ca iti apare acest video in fata: e un semn ca trebuie sa il vezi!!!! Lasa-ma sa iti spun de ce te afli aici!

Glanda pineala- legatura cu divinitatea, efectele rugaciunii

Închide