Cum s-a schimbat total VIAŢA TINEREI care a fugit de JOBUL la birou şi face SĂPUN din LAPTE la sat

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

La 34 de ani, Silvia are planuri atât de multe, câtă frunză, câtă iarbă. Povestea de mai jos nu este neapărat a ei, ci a unei categorii de tineri frumoşi şi curajoşi care vor să schimbe faţa satului românesc. „Oamenii de aici sunt importanţi”, spune ea

A dat oraşul, cu poluare, zgomot, mult stres, pe liniştea şi pacea unui sat idilic, de munte, din Hunedoara. A făcut ceea ce mulţi şi-ar dori în adâncul sufletului, dar nu au găsit curajul pentru asta.


Vrea să rămână la ţară, să îşi facă o familie acolo, dar şi să ajute, prin munca ei, comunitatea care a adoptat-o.

O lecţie de solidaritate


În urmă cu cinci-şase ani, Silvia, împinsă de la spate de alţi prieteni care descoperiseră zona, a decis să se mute din oraşul Slatina în care s-a născut, în satul Hărţăgani, din judeţul Hunedoara.

„Ne-am îndrăgostit de locul, de aerul şi pământul de aici”, ne povesteşte Silvia. Împreună cu părinţii ei, a cumpărat o casă cu 11.000 de metri pătraţi de teren. Acum are solarii, unde cultivă legume bio din seminţe tradiţionale şi din care face preparate pe care încearcă să le vândă.

http://www.evz.ro/povestea-tinerei-care-a-fugit-de-jobul-la-birou-si-face-sapun-din-lapte-la-sat.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...