Familia Regală a solicitat, la începutul anului, autorităților din comuna Săvârșin, Arad, scutirea de la plata taxelor locale, invocând prevederi din Legea 44/1994 privind veteranii de război și din noul Cod Fiscal. Informația a fost confirmată pentru HotNews de Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin. Suma se ridică la 33-35 de mii de lei anual.
Biroul de presă al Majestatii Sale a precizat, într-un comunicat, că cererea de scutire respectă noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Informatia apare în contextul în care regele Mihai se regăsește pe lista publicată de ANAF, cu o datorie de peste 4 milioane de lei.
Potrivit reprezentantilor Casei Regale, citați de tvr.ro, este vorba despre obligații fiscale contestate, iar procedura judiciară e în curs.