În „Desculț”, faimosul roman a lui Zaharia Stancu: experiența unor țărani care au fost siluiți de către un logofăt onctuos, să poarte câte o botniță metalică fiecare, pentru a nu se putea bucura niciunul de savoare înmiresmată a strugurilor

Distribuie!by În „Desculț”, faimosul roman a lui Zaharia Stancu, apare, cam pe la pagina 66, un pasaj în care scriitorul descie extrem de inspirat, experiența unor țărani care au fost siluiți de către un logofăt onctuos, să poarte câte o botniță metalică fiecare, pentru a nu se putea bucura niciunul […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
În „Desculț”, faimosul roman a lui Zaharia Stancu, apare, cam pe la pagina 66, un pasaj în care scriitorul descie extrem de inspirat, experiența unor țărani care au fost siluiți de către un logofăt onctuos, să poarte câte o botniță metalică fiecare, pentru a nu se putea bucura niciunul de savoare înmiresmată a strugurilor, în cazul în care și-ar fi dorit să guste pe furiș vreun bob de strugure. Era ilegal ! Povestea este plină de dramatism și tulburătoare, cu atât mai mult cu cât găsim o asociere solidă cu ceea ce trăim chiar noi, azi. Desigur că măștile nu sunt din sârmă acum, ci dint-un soi de hârtie igienică mai sofisticată, iar strugurii noștri sunt cei ai libertății, din care nu trebuie să mai gustăm niciodată. Poveste lui Zaharia Stancu a fost contestată de câțiva critici hăstăgiști contemporani. Cum că n-ar fi adevărată, ci doar o invenție, că Zaharia Stancu a fost un scriitor oportunist și comunist…(deși trebuie specificat că noi românii, nu am cunoscut comunismul niciodată, ci doar socialismul și diferențele sunt semnificative. Socialiști au fost și francezii și germanii și alții). Mă rog, tot felul de atacuri penibile. Trebuie însă lămuriți puțin acești critici postumi ai operei lui Stancu. La acea vreme în care se petrecea avenimentul insolit din vie, nu apăruse political correctness, așa că boernașii noștri erau ceva mai abuzivi în părerile și demersurile lor, iar aceste abuzuri se acutizau exponențial, odată cu întoarcerea în timpurile istoriei medievale. Multe persecuții atroce sau petrecut în istoria omenirii, persecuții care au fost date uitării din păcate.
Am să introduc mai jos fragmentele extrem de vizuale, care m-au inspirat în compoziția ilustrată de mine:
„Logofătul Paris Căruţă, neam de neamul lui slugă
boierească, scrie numele fiecăruia în condică. Alt logofăt, Oprea Căţui Strâmbu, o pocitanie care-ar tăia
rumânul pe loc, cu cuţitul, şi l-ar mânca nefript-nefiert, ia
dintr-o droaşcă de la care nu au fost deshămaţi caii şi lăsaţi
să pască în voie pe luncă, o botniţă de sârmă, o cântăreşte
parcă, o clipă, în mâinile lui mari, late, de parcă ar vrea să
vadă cam cât atârnă, şi latră arătându-şi dinţii galbeni:
— Hai, care vine întâi să-i aşez pe obraz podoaba?
— Asta nu e podoabă, e botniţă…
— Pentru de-alde voi asta e o podoabă destul de
frumuşică…
Oamenii se trag un pas îndărăt.
— Haida, de! Nu veniţi niciunul?
A rămas logofătul cu botniţa în mâini…”
„Ştiţi cum arată o botniţă? Ca o plasă de sârmă care îţi
acoperă gura. Poţi răsufla prin botniţă. Îţi poţi muia buzele
cu un strop de apă. La nevoie, dacă nu mai vrei să-ţi tot
înghiţi scuipatul, poţi să şi scuipi prin botniţă, numai că
scuipatul rămâne lipit de plasa de sârmă. Trebuie să-l
împingi cu vârful limbii prin plasă şi apoi să-l ştergi cu dosul
mâinii. Oricum, atâta timp cât porţi botniţa pe obraz, n-ai
cum să bagi în gură boabă de strugure.”
„Plin de mânie, logofătul Oprea Căţui Strâmbu strigă:
— Hai! Nu mă lăsaţi cu mâna întinsă…
Trăsneşte o înjurătură. Rumânii se uită la boier, se uită
la logofăt, se uită la jandarmi.
Peste vie, peste întinderi, peste noi toţi se cerne lumina
moale şi aurie a dimineţii. În gară, fluieră lung şi subţire o
locomotivă, apoi pleacă încet, pufăind, târând după ea un
şir lung de vagoane încărcate cu grâu: aurul
câmpului.Munca noastră. Se duce spre Dunăre şi de acolo,
pe drum de apă, mai departe, pe străine meleaguri.
Toţi suntem scofâlciţi, goi, flămânzi.
Dang! Bang! Bing!”
„ Se desprinse, sub ochii mulţimii tăcute, o bătrână
din Stănicuţ, adusă de spate, uscată, cu nas de pasăre,
slabă.maică, în vecii vecilor. Pune-mi mie, maică, botniţă. Pune-mi botniţă şi să te mănânce focul iadului. Focul iadului să te mănânce,
— Până atunci mai va, babo!
Începutul a fost greu. Unul câte unul oamenii se duc la
logofăt, şi Oprea Căţui Strâmbu le pune botniţa. Alături de
logofăt, stă cu arma la umăr Juvete, şeful postului de
jandarmi, şi notarul Gică Stănescu, zâmbind cu toată faţa
lui galbenă, osoasă. Caută să ne-mbuneze notarul:
— Vedeţi, măi, oameni buni, patru-cinci sute de inşi vor
intra în fiecare zi în vie, la cules…
— Mai mulţi, domnule notar, mai mulţi! îl întrerupe
logofătul.
— Dacă fiecare ar ciuguli ca pasărea de ici o boabă, de
dincolo alta, ia gândiţi-vă, boierul ar avea pagubă, nu
glumă…
— De ani de zile suntem aduşi cu sila să muncim via să muncim via
boierului Miliarezi, spune Tiţă Uie. Curg zdrenţele de pe noi,
zi şi noapte rămânem pocâltiţi de foame şi ne aduceţi cu
anasâna să muncim via boierului pe de pomană… Trăim mai
rău ca robii… Că robii robeau, dar stăpânii tot le mai
aruncau ceva să-şi potolească foamea… ”
„Ne aşezăm la rând. Logofătul Oprea Căţui Strâmbu ne
pune botniţe. Ni le aşează la obraz, ne trece băierile de fier
peste urechi, le încuie la ceafă cu cheia. Un slugoi boieresc
ne dă câte o coşniţă şi câte un cosor. Alte slugi ne arată ce
avem de făcut. Tăiem strugurii cu cosorul, băgăm de
seamă să nu atingem cu tăişul joardele, aşezăm strugurii
în coşniţe uşurel, să nu le strivim boabele. Când umplem o
coşniţă, o scoatem în potecă. Luăm alta goală şi reîncepem
lucrul, chirciţi pe vine.
Sunt struguri albi şi struguri negri-albăstrii în via
boierului olog.
Sunt struguri aurii-ruginii şi struguri roşcovani în via
boierului, care acum a fost adus pe braţe de slugi şi aşezat
într-un cărucior cu rotile, sus, lângă casa paznicului
albanez, cu fes roşu.
Şi strugurii roşii ca sângele.
Unii struguri au boabele mari, alţii boabele mici şi
bătute, lipite unele de altele, ca boabele porumbului pe
cocean.
Mireasma vie ne îmbată.
Frunza e ruginie şi uscată.
Sună, când o atingem.
Muncim şi rămânem tăcuţi.
Tăcuţi.
Tăcuţi ca pământul.
Dar şi pământul uneori mugeşte lung şi se cutremură din
temelii.
Şi pământul se răzvrăteşte uneori.
Pământul, de, e pământ…
Am putea, dacă am vrea, să strivim un strugure între
palmă şi botniţă, şi să sugem mustul dulce.
Niciunul dintre noi nu facem asta.
Nu vrem s-o facem.
Dacă gustăm mustul boierului, dacă ne atingem cu buzele
de miezul unui singur bob de strugure, de strugurii aceştia
pe care i-am visat şi eu şi toţi copiii satului luni şi luni de-a
rândul, ne ostoim pofta.
Ne ostoim şi ura.
Boierul olog ne-a pus, ca la boi, botniţe, să nu ne atingem de strugurii lui.
Nu te atinge, Tutanule!
Nu te atinge, Trăcălie!
Nu te atinge, Turturică!
Nu te atinge, Gângule!
Nu te atinge, Darie!
Nu te atinge, Ioane!
Nu ne-am înţeles între noi, dar e ca şi cum ne-am fi
înţeles.
Avem ochii uscaţi.
Buzele uscate.
Ni s-a uscat şi ni s-a umflat limba în gură.
Ne-a pierit setea.
Ni s-a stins foamea.
Ni s-a lipit pântecul de şira spinării.
Dang! Bing! Bang!
Bang! Dang! Bing!
Sună clopotul.
Sunetul aleargă, trece pe lângă noi şi peste noi. Se pierde în depărtare.
Moarta n-o să mai poarte botniţă.
Nici noi!
Nici noi!
Unele frunze de viţă sunt roşii ca sângele.
Unii struguri sunt roşii ca sângele.
Culegem strugurii, umplem coşniţele, le ducem la cărare.
Luăm altele goale.
Ne întoarcem între viţe.
Culegem mai departe.
Nu trebuie să uităm ziua asta.
Nu trebuie s-o uităm.
Ne-a adus botniţe.
Botniţe!
Botniţe!
Bing! Dang! Bang!
Dang! Bang Bing!
Tata poartă botniţă la gură.
Soră-mea Evanghelina poartă botniţă la gură.
Frate-meu Ion poartă botniţă la gură.
Port şi eu botniţă la gură.
La fel poartă Tutanu, Gângu, Turturică, Trăcălie.
Toţi care am venit şi am rămas să culegem via boierului
purtăm la gură botniţe de sârmă.
Dacă mama ar fi venit cu noi, la cules, şi ea ar fi purtat
botniţă.
Mama…
Cu botniţă…
Strugurii sunt albi.
Alţii sunt negri-albăstrii.
Alţii aurii-ruginii.
Alţii roşcovani.
Unii, unii sunt roşii ca sângele.
Uiuiu! ”
Sursa: Willy Petri
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite