Parlamentul a adoptat legea prin care băncile pot fi SALVATE de la faliment prin confiscarea depozitelor

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Camera Deputaților a adoptat legea privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și firmelor de investiții, care transpune integral Directiva 59 din 2014 (Bank Recovery and Resolution Directive – BRRD) și care prevede confiscarea depozitelor negarantate (bail-in-ul) pentru salvarea băncilor cu probleme.

Urmând să fie transmisă Preşedinţiei spre promulgare, această lege a fost modificată cu o serie de amendamente venite din partea Băncii Naţionale a României (BNR). Unul dintre amendamentele care au fost modificate în totalitate vizează răspunderea civilă a conducerii BNR, în anumite cazuri, conform Cotidianul.


”Acţionarii băncilor sunt oarecum legaţi de mâini şi de picioare, însă trebuie salvat sistemul bancar, nu interesul acţionarilor. Dacă vor fi deschise procese în instanţă legate de procedura de salvare a băncii, programul merge mai departe. Ideea modificării acestui articol este că BNR nu acţionează şi nu trebuie să acţioneze în favoarea acţionarilor, ci pentru ca sistemul bancar să nu fie afectat. Amendamentul a fost făcut pentru situaţia în care, dacă acţionarii înregistrează pierderi, să nu se îndrepte împotriva BNR. Scopul este ca activele toxice să fie separate de cele bune. Aşa ni s-a explicat de către BNR”, a spus fostul ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţianu sursei citate mai sus.

Legea ar fi trebuit adoptată pana la finalul anului trecut, motiv pentru care România și alte cinci țări europene (Polonia, Cehia, Olanda, Suedia și Luxemburg) au fost reclamate luna trecută la Curtea de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană, cu amenințarea de a plăti o amendă pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea legii.


Avocatul Gheorghe Piperea a comentat modificările aduse Legii bail-in-ului.

„Pe lângă faptul că cei din conducerea BNR se asigură că nu vor păţi nimic, Banca Naţională dă de înţeles că se aşteaptă la situaţii foarte grave, de falimente bancare şi bail-in, iar amendamentul nu se referă la acţionari, ci la deponenţi, aceştia fiind singurii care vor pierde. Probabil că BNR s-a gândit că aceşti deponenţi cu bani se vor coaliza şi vor acţiona în judecată Banca Centrală. Pentru prevenirea unei situaţii de acest gen, s-a apărat”, a precizat Piperea.

http://www.activenews.ro/prima-pagina/Parlamentul-a-adoptat-legea-prin-care-bancile-pot-fi-SALVATE-de-la-faliment-prin-confiscarea-depozitelor-126745

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
Poetul care se hrănea din Duh Sfânt: Vasile Voiculescu (13 octombrie 1884 – 26 aprilie 1963)

Văzându-l pe stradă, în apropiere de Patriarhia Română, un copil ar fi exclamat: “Mamă, uite-l pe Iisus Hristos!”. Era bătrânul...

Cazul Bodnariu: Un nou DETALIU iese la iveală. Ambasada Norvegiei în România a MINŢIT, susţine un politician NORVEGIAN

S-ar putea ca norvegienii asupriti de sistemul monarhist-mason sa fie salvati prin cazul acestei familii romanesti, caci pana acum nu...

Senator american ce promova vaccinarea cu vaccin anti-gripal, se vaccineaza, se imbolnaveste si moare la varsta de 47 de ani. Mass media “se face ca ploua”

Mai sus, promovand pe Twitter vaccinarea anti-gripala, nu cu multa vreme inainte de a muri: Senator american ce promoveaza vaccinarea...

VIDEO: tot mai multi brasoveni s-au trezit si au cerificatul de nascut viu, autoritatile reactioneaza abuziv

Ce inseamna persoana vie, sau certificatul de nascut viu? Faptul ca te-ai nascut liber si nu platitor de taxe. In...

Închide