PREȘEDINTELE DE BLOC POATE INTRA ÎN APARTAMENT FĂRĂ ACORDUL PROPRIETARULUI

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Reprezentantul asociației de proprietari, cum ar fi președintele de bloc, are dreptul să intre în orice apartament din clădire fără acordul proprietarului, în unele situații, pe baza unui preaviz cel puțin 24 de ore, avocatnet.ro, citat de stirileprotv.ro. Este vorba despre Legea nr. 190/2018, adică actuala lege a asociațiilor de proprietari, care prevede că proprietarul are obligația de a permite accesul unui membru al asociației în apartamentul său, pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență.

Cei care restricționează accesul membrilor asociației în propria locuință riscă amenzi de până la 3.000 de lei.


Concret, reprezentanții asociațiilor de proprietari pot intra în orice apartament pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență. Totuși, chiar dacă legea îi dă dreptul să-și anunțe vizita într-un apartament sau altul înainte cu cinci zile, aceeași legislație îl obligă pe președintele asociației ca în preavizul scris pe care-l prezintă proprietarului să precizeze clar motivul pentru care solicită accesul pe proprietatea individuală.

Pot face acest lucru pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de cinci zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență). Președintele de bloc nu este singurul care are dreptul să intre în apartament în urma unei notificări. Alături de acesta, administratorul sau persoana calificată să realizeze lucrările pot pătrunde și ei în apartament fără acordul proprietarului, într-una dintre situațiile expuse mai sus.


Este important de reținut că refuzul proprietarului de a permite accesul în apartamentul său persoanelor menționate mai sus poate aduce prejudicii celorlalți locatari, pagube pentru care va răspunde civil și penal.

Sursa: avocatnet.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
O firma straina la care lucreaza fiica lui Mugur Isarescu vinde sute de hectare in Romania unor terti discreti

  Colonie sau ce?  Dezvoltatorul cu capital norvegian RomReal, care deţine în România peste 120 de hectare de terenuri, a...

NANOPARTICULE DE METALE GRELE IN ALIMENTE !!! Companiile nu le declara pe etichete

NANOPARTICULE DE METALE GRELE IN ALIMENTE !!! Nanoparticulele care nu au fost declarate pe etichetă, asociația franceză Que Choisir raportează...

Inginerul Cornel Mihulecea: Din Romania s-au FURAT DOUA RECATOARE NUCLEARE si peste 600 de tone de COMBUSTIBIL NUCLEAR!

  Inginerul Cornel Mihulecea, omul care s-a ocupat de proiectul energiei nucleare româneşti, a declarat că din România au dispărut,...

Credinţa, rugăciunea şi smerenia sunt cele mai puternice arme ale creştinului

Odată a fost întrebat bătrânul, cum poate călugărul să devină un bun ostaş al lui Hristos. – Dacă monahul este...

Închide