Terapie prin horticultură. Oamenii străzii vând legume ecologice crescute și îngrijite chiar de ei. Fără chimicale

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Oamenii străzii din municipiul Satu Mare au fost introduși într-un program de terapie prin horticultură. Vara aceasta ei culeg primele roade ale muncii lor în sere și în grădină și le vând celor din Satu Mare sub formă de coșuri de legume, cu livrare la domiciliu.
Tinerii străzii din Satu Mare au fost incluși în urmă cu mai bine de un an într-un program de terapie prin horticultură, program posibil în urma finanțării pe care Asociația Stea a primit-o pentru a înființa două sere și o grădină ecologică. Acestea au luat naștere în cartierul Curtuiuș, după ce și primăria s-a implicat și a acordat asociației un teren în mod gratuit pentru demararea investiției.
Beneficiarii proiectului nu au folosit nici o metodă de grăbire a creșterii plantelor și legumelor, nici chimicale sau alte suplimente.
„Am venit aici zi de zi. Eu am smuls buruienile, am udat fasolea, am avut grijă de roșii. Unde văd gândaci pe plante îi culeg. Cel mai mult îmi plac roșiile alea mici, că au așa un gust dulce”, afirmă Viorica, una dintre benefiarele asociației, potrivit adevarul.ro.
Coșul de legume conține diferite tipuri de legume, minimum patru, cântărind între 5 și 8 kilograme.
„Coșul cu legume este o soluție foarte bună pentru cei interesați de o nutriție sănătoasă, pentru că sunt legume cultivate prin tehnici de agroecologie, fără a folosi produse chimice. Sunt legume produse local, în Satu Mare, proaspăt culese în momentul în care facem livrare și coapte pe plantă, motiv pentru care și oferta noastră va varia săptămânal”, afirmă Cristina Bala, directorul asociației.
Săptămâna aceasta coșul conține roșii, ardei, vinete, dovlecei, fasole păstăi împreună cu o legătură de plantă aromatică. Prețul unui coș este de 28 de lei.

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Hrană Spirituală!

Conspiratii indeplinite – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in grupul Conspiratii indeplinite!

Conspiratii Indeplinite
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Hrană Spirituală

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

You may also like...

Citește mai multe:
Cel mai bine platit adolescent a abandonat Hollywood pentru credinta crestina

„Am fost un ipocrit plătit." Mărturisirea nu îi aparține unui politician. Nici măcar unui reprezentant al vreunei biserici. Ci unui...

Raspanditi: PROTESTUL anti vaccinare obligatorie incepe cu O ORA MAI DEVREME / Atentie: EXISTA AUTORIZATIE / Deci, Duminică 13 august, Piața Victoriei (Muzeul Antipa) orele 15:00 – 17:00

Dupa cum stiti: PROTEST ANTI VACCIN – Piața Victoriei, București, duminica, 13 august, la ora 16:00 ATENTIE, insa: Va incepe...

Deținător de Nobel pentru pace: Dacă îi primim pe imigranți, vor începe decapitările. Ei vin din locuri unde oamenii sunt decapitați. Ne temem că același lucru ni se va întâmpla și nouă.

Fondatorul Solidarității se arată intransigent față de invazia musulmană care are loc în aceste zile asupra Europei. A fondat Sindicatul...

PNRR va aduce impozite mai mari pe locuințele românilor

Recomandările CE pentru implementarea PNRR vizează modificarea impozitării pe locuinţe. Deşi pare majorare de taxe, este vorba de schimbare de...

Închide